drumetule, tacut din drum
urzita-i lumea din ispite
intr-un caus de lut dospite
la umbra deasa de gorun
vin ursitori uitate-n crang
sa joace-n juru-ti despletite
dezlege-ti dorul de cuvinte
ma legene sa nu mai plang
si trec cocori, ne-nvete zborul
caci doua aripi ni-s de-ajuns
si-o inima, ne-ncapa dorul
de intrebari fara raspuns
drumetule tacut din drum
urzita-i lumea din ispite
intr-un caus de lut dospite
esti umbra langa care-apun.
cine crezi cã e nebunul ce-mi zideşte-n el cãlcâiul,
în dogoarea cea de patimi în apus trezind pãcate,
peste dorul de sub streşini aşternându-mi cãpãtâiul,
în somn dulce să m-arunce peste vise sărutate?
cine crezi că-i blestematul ce din lut mă meştereşte
şi-mi dă viaţă în amiaza spintecată de cuvinte.
mă alungă în pustiuri unde strofa dogoreşte
şi mă cheamă-n colb, să reazem ale sale neputinţe?
cine crezi ca e bastardul, cel venit pe lume-anume
să-mi deznoade ce-nodat-a pe la porţi urzind destine
timpul nărăvit la toate, ca un murg mânat în spume
tropotind prin lungi poeme, făr’ a vrea sa ne dezbine?
poemul tău nu este încă scris
cum slobod nu îmi este încă pasul
eu doar mimez că tu ai fi proscris
când tu prin mine bântui la tot ceasul
cărări să nu te ştie nu-s prin tărg
şi nici cântări de tine ne-ngânate
iar lacrima rotundă-mi dă în pârg
mor dimineţi de rouă ne-nchinate
o stea să nu te ştie de-ar mai fi
m-aş face nor lumina să-i răpun
nici luna-n veci de ea nu ar mai şti
şi-apoi m-aş duce-n taină să apun
poemul tău nu este încă scris
cum slobod nu îmi este încă pasul
eu doar mimez că tu ai fi proscris
când tu prin mine bântui la tot ceasul
de dimineţi flãmânde atârnând
în geamul ce surâde cãtre soare
mã vei afla iubite ascultãnd
lãute şuşotind despre izvoare
cãuşul palmei cuib zidit sub streşini
de cântãtoare pãsãri în perechi
visând la rodul cel ascuns în vişini
cercei în pârg, sãrut după urechi
fior rotund pe tălpi de rouă crudă
clepsidre-n răsărit trezind ispite
galop de murg neânşeuat asudă
între a fi şi a nu fi, iubite.
Te-aud cum taci de parcã nici n-ai fost Uimire, vis, chemare şi nicicând În mine nu cerut-ai adãpost Sãrutul tãlpii mele adorând Te vãd cum treci de parcã un strãin Se scaldã-n ochiu-mi ţie doar supus Viori, fiori, atingeri, dor, suspin Uitate-s într-un veac de mult apus Te simt cum dori din rana de pe crin Ce mi-a-nflorit târziu pe sânul stâng Petalã ofilitã într-un scrin Parfum menit sã-mbete un nãtâng Te-aud, te vãd, te simt plutind iubire În tot ce sunt, în tot ce mi-a rãmas Luminã de altar, dumnezeire O noapte, un alcov, şi un popas.
tãcere ascunsã sub tãlpi de icoane
sculptate în colbul durut
cãrãri trec prin mine, Marie, Ioane
asterne-mi pe doruri sãrut
adunã-mi chemãri sfãrâmate pe prag
zideste-mi iubire de nimb
culege-mi sperante, le prinde-n sirag
prin vãmi când voi trece sã schimb
m-adoarme în ramuri pe flori de cires
mã leagãnã-n dor si suspine
m-ascunde în cheia dositã sub pres
sã stiu când mai treci pe la mine.
adorm cu genunchii la gurã
pãgânã nevoie de nud
mã simt preadoritã fãpturã
doar cântecul mamei aud
adorm între maluri de valuri
pe-o coajã de nuc navigând
fãrâmã sãditã-ntre dealuri
sunt aura mamei, sunt gând
ador sã adorm eu cu mine
nu-mi tulbure somnul vreun orb
alunece-mi somnul spre tine
mi-l spele de doruri vre-un corb
sub cer nedurut se-aşterne pãdurea din mine
la margini de lumi ştiute izvoarele-mi curg
şi pãsãri cãrãri dezleagã în noapte destine
le piardã, le piardã prin lume, o coamã de murg
adorm pe un dor pripãşit între perini coline
prin mine cuminte apusul apune-n tãrziu
şi stele se nasc cãlãtoare pe fulgi de suspine
rãsar rãsãrituri, de mine sã-ţi spunã nu ştiu
Orbul vinde taceri cumparate-ntr-o noapte
Surdul atingeri invadate de ger
Bucuria atarna spanzurata de soapte
Nebunul arunca cu luna in cer
Numar carbunii ucisi sub cenusa
Ceata ciopleste blesteme pe os
Musca sarutul ascuns dupa usa
Ranjeste nebunul si-njura duios
Mi-e teama de gandul zidit sub taceri
De dorul strivit de atingeri
Mi-e teama si azi pentru ziua de ieri
Mi-e teama de flori si de ingeri
Am o piatrã funerara pe inimã
Ziua o port prin lume, noaptea mi-o astern capatai
Frumos crucifix, soptesc trecatorii, mester cioplitorul
Da’ de unde ? imi scapa raspunsul, un anonim insistent
Sa nu-l tulburi, ieri a ucis o caprioara
Pastea linistita ce-mi incoltise-ntre ganduri
Vezi aripa heruvimului din urmarul stang? E franta
Vezi urma copitelor din inima mea?
Caprioara, atat a ramas
Cand oboseste ma intreaba: nu pleci?
Si eu plec pentru o vreme…
Am o piatrã funerara pe inimã
Noaptea trecutã a venit unul si mi-a zis
Da-mi-o mie ca-mi e capataiul gol
Unde stai, l-am intrebat
Acolo unde se terminã crucile, sub pruni
Pleaca i-am zis, sa nu se trezeasca, ieri a
ucis o caprioara
Nu-mi este frica, eu ieri l-am ucis pe
Dumnezeu
Am o piatra funerara pe inima….
Cora22's Blog 